ORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 6059/2025 |
Vigoare |
Emitent: Ministerul Educatiei si Cercetarii
|
M.O. 821/2025 |
|
Ordin privind organizarea si desfasurarea examenului national de bacalaureat 2026 |
|
M.Of.Nr.821 din 5 septembrie 2025
ORDIN Nr. 6.059
privind organizarea si desfasurarea examenului
national de bacalaureat – 2026
Avand in vedere:
– prevederile art. 102 alin. (2) si (7), art. 115 alin. (2) lit. h) si ale art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea invatamantului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificarile si completarile ulterioare;
– prevederile art. 1 alin. (3) si ale art. 3 din Ordinul ministrului educatiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor masuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului national de invatamant preuniversitar si superior, cu modificarile ulterioare;
– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor);
– Referatul de aprobare nr. 3.847 din 31.07.2025 referitor la proiectul de ordin privind organizarea si desfasurarea examenului national de bacalaureat - 2026,
in temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei si Cercetarii, cu modificarile si completarile ulterioare,
ministrul educatiei si cercetarii emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se aproba Calendarul examenului national de bacalaureat - 2026, prevazut in anexa nr. 1 care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2. - (1) Examenul national de bacalaureat - 2026 se desfasoara in conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificarile ulterioare, si cu prevederile prezentului ordin.
(2) Comisiile de bacalaureat isi desfasoara activitatea in conformitate cu atributiile membrilor comisiilor de bacalaureat aprobate prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010, cu modificarile ulterioare, si cu prevederile prezentului ordin.
(3) Comisia Nationala de Bacalaureat poate aproba, la solicitarea comisiilor judetene de bacalaureat/Comisiei de bacalaureat a municipiului Bucuresti, in situatii justificate, prin derogare de la prevederile art. 8 din Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificarile ulterioare, numirea, in calitate de presedinte al comisiei de bacalaureat judetene/Comisiei de bacalaureat a municipiului Bucuresti, a unui membru al consiliului de administratie al inspectoratului scolar.
(4) In componenta comisiei judetene de bacalaureat/a municipiului Bucuresti sunt prevazuti 2-3 secretari, inspectori scolari de specialitate, directori sau informaticieni/cadre didactice cu abilitati in operarea pe calculator.
(5) Doi dintre secretarii sau membrii comisiei de bacalaureat judetene/a municipiului Bucuresti sunt operatori judeteni, responsabili cu activitatea pe platforma destinata evaluarii digitalizate.
(6) In situatii justificate, la solicitarea inspectoratelor scolare judetene/Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Comisia Nationala de Bacalaureat poate aproba, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (1) din Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificarile ulterioare, un numar mai mare de vicepresedinti/secretari/membri in comisia de bacalaureat judeteana/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucuresti.
(7) Membrii comisiei de bacalaureat judetene/a municipiului Bucuresti nu pot desfasura activitati in calitate de profesori evaluatori la nivelul centrelor zonale de evaluare.
(8) Comisia Nationala de Bacalaureat poate aproba, la solicitarea comisiilor judetene de bacalaureat/Comisiei de bacalaureat a municipiului Bucuresti, in situatii justificate, prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) din Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificarile ulterioare, numirea unui membru al consiliului de administratie al unitatii de invatamant liceal in calitate de presedinte al comisiei de bacalaureat de evaluare a competentelor lingvistice si digitale.
(9) In componenta comisiei de bacalaureat din centrul de examen, respectiv a comisiei de bacalaureat din centrul zonal de evaluare sunt prevazuti 2 secretari - cadre didactice cu atributii in operarea pe calculator/informatician/secretar unitate de invatamant preuniversitar, din care unul este operator responsabil cu activitatea pe platforma destinata evaluarii digitalizate.
(10) In centrele de examen pot fi desemnati/numiti in calitate de asistent si informaticieni/cadre didactice cu abilitati in operarea pe calculator.
(11) In centrele zonale de evaluare de la nivelul fiecarui judet/al municipiului Bucuresti, pentru evaluarea lucrarilor scrise utilizand platforma destinata evaluarii digitalizate, se pot organiza subcomisii care isi desfasoara activitatea in alte locatii sau in alta localitate decat cea in care isi are sediul centrul zonal de evaluare, in conformitate cu prevederile procedurii stabilite de catre Comisia Nationala de Bacalaureat.
(12) Lista disciplinelor la care candidatii sustin examenul national de bacalaureat in sesiunile anului 2026 este cea aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.800/2010 privind aprobarea listei disciplinelor si a programelor pentru examenul de bacalaureat - 2011.
(13) Pentru specializarile invatator-educatoare si educatorpuericultor din cadrul filierei vocationale, profil pedagogic, disciplinele la care candidatii sustin probele scrise ale examenului national de bacalaureat sunt cele prevazute la art. 7 alin. (5) din Regulamentul-cadru pentru organizarea si functionarea invatamantului pedagogic in sistemul de invatamant preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educatiei si cercetarii nr. 4.812/2020.
(14) Pentru elevii cu cerinte educationale speciale se asigura sustinerea probelor de examen adaptate in conformitate cu prevederile procedurii privind asigurarea conditiilor de egalizare a sanselor pentru elevii cu deficiente de vedere/deficiente de auz si tulburari de neurodezvoltare care sustin examenele nationale: evaluarea nationala pentru absolventii clasei a VIII-a si examenul national de bacalaureat, elaborata de Ministerul Educatiei si Cercetarii pana la data de 1 noiembrie 2025, si ale art. 27 din Metodologia pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburari de invatare, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.124/2017.
(15) Comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de organizare a examenului de bacalaureat decide aprobarea sau respingerea argumentata a cererilor. Comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de organizare a examenului national de bacalaureat trimite, pentru fiecare cerere, rezolutia, in doua exemplare: unul pentru unitatea de invatamant si unul pentru parintii/reprezentantii legali ai elevilor/elevii majori pentru care s-au solicitat conditii de egalizare a sanselor, prin adaptarea procedurilor de examinare. Lista centralizata continand aprobarile speciale se transmite spre informare la Ministerul Educatiei si Cercetarii pana cel tarziu la data in care se desfasoara prima proba scrisa din sesiunea respectiva a examenului national de bacalaureat.
Art. 3. - (1) Programele de bacalaureat pentru disciplinele limba si literatura italiana materna si matematica sunt cele prevazute in anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 4.430/2014 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national - 2015, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Programele de bacalaureat pentru disciplinele fizica, logica, argumentare si comunicare si economie sunt cele prevazute in anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5.610/2012 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national - 2013.
(3) Programa de bacalaureat pentru disciplina chimie este cea prevazuta in anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educatiei nationale si cercetarii stiintifice nr. 5.070/2016 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national - 2017.
(4) Programele de bacalaureat pentru limba si literatura romana si pentru limba si literatura slovaca materna sunt prevazute in anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 4.923/2013 rivind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national - 2014.
(5) Programa de bacalaureat pentru disciplina limba si literatura romana pentru scolile si sectiile cu predare in limba maghiara, filiera tehnologica, este prevazuta in anexa nr. 1 la Ordinul ministrului educatiei nr. 6.177/2024 privind aprobarea unor programe pentru sustinerea examenului national de bacalaureat.
(6) Programa de bacalaureat pentru disciplina limba si literatura romana pentru scolile si sectiile cu predare in limba maghiara, filiera teoretica - profil real, filiera vocationala - toate profilurile si specializarile, cu exceptia profilului pedagogic, este prevazuta in anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educatiei nr. 6.177/2024.
(7) Programa de bacalaureat pentru disciplina limba si literatura romana pentru scolile si sectiile cu predare in limba maghiara, filiera teoretica - profil umanist, filiera vocationala - profil pedagogic, este prevazuta in anexa nr. 3 la Ordinul ministrului educatiei nr. 6.177/2024.
(8) Programa de bacalaureat pentru evaluarea competentelor digitale, valabila in sesiunile examenului national de bacalaureat din anul 2026, este prevazuta in anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 4.923/2013 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national - 2014.
(9) Programa de examen pentru proba C de evaluare a competentelor lingvistice in limba chineza, valabila in sesiunile examenului national de bacalaureat - 2026, este cea prevazuta in anexa nr. 2 la Ordinul ministrului interimar al educatiei nationale nr. 4.950/2019 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national - 2020, cu modificarile si completarile ulterioare.
(10) Programele pentru disciplinele examenului national de bacalaureat, altele decat cele mentionate la alin. (1)-(9), valabile in sesiunile anului 2026, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.800/2010 privind aprobarea listei disciplinelor si a programelor pentru examenul de bacalaureat - 2011.
Art. 4. - (1) Recunoasterea si echivalarea rezultatelor obtinute la examene cu recunoastere internationala pentru certificarea competentelor lingvistice in limbi straine si la examene cu recunoastere europeana pentru certificarea competentelor digitale se fac in conformitate cu metodologiile de recunoastere si echivalare si cu lista examenelor aprobate prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5.219/2010 privind recunoasterea si echivalarea rezultatelor obtinute la examene cu recunoastere internationala pentru certificarea competentelor lingvistice in limbi straine si la examene cu recunoastere europeana pentru certificarea competentelor digitale cu probele de evaluare a competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala studiata pe parcursul invatamantului liceal, respectiv de evaluare a competentelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Candidatilor din seriile anterioare care au sustinut probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana, a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna, a competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala studiata pe parcursul invatamantului liceal, precum si a competentelor digitale li se recunosc probele sustinute si in sesiunile urmatoare ale examenului national de bacalaureat.
(3) Recunoasterea probelor mentionate la alin. (2) se aplica elevilor care au sustinut aceste probe in timpul anului scolar, dar care, din diverse motive - precum situatie scolara neincheiata, corigenta sau repetentie -, nu au promovat clasa a XII-a/a XIII-a si, in consecinta, nu au putut finaliza examenul national de bacalaureat in sesiunea corespunzatoare.
Art. 5. - (1) Probele specifice sustinute de elevii claselor a XII-a din sectiile speciale de invatamant din Romania, care functioneaza in baza Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Federale Germania cu privire la colaborarea in domeniul scolar, se desfasoara in conformitate cu Regulamentul de desfasurare a examenului in vederea obtinerii Diplomei de acces general in invatamantul superior german si a Diplomei de bacalaureat de catre absolventii sectiilor/scolilor speciale germane din Romania, aprobat prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si inovarii nr. 5.262/2009 privind sectiile/scolile speciale germane din Romania, finalizate cu Diploma de acces general in invatamantul superior german si Diploma de bacalaureat.
(2) Probele specifice sustinute de elevii claselor a XII-a din sectiile bilingve francofone care functioneaza in baza Acordului interguvernamental franco-roman se desfasoara in conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5.720/2012 privind organizarea si desfasurarea probelor specifice sustinute de elevii sectiilor bilingve francofone in vederea obtinerii mentiunii speciale „sectie bilingva francofona“ pe diploma de bacalaureat, cu modificarile ulterioare, si ale prezentului ordin.
(3) Probele specifice sustinute de elevii claselor a XII-a din sectiile bilingve romano-spaniole care functioneaza in baza Acordului dintre Ministerul Educatiei si Cercetarii din Romania si Ministerul Educatiei si Stiintei din Regatul Spaniei cu privire la infiintarea si functionarea sectiilor bilingve romano-spaniole in liceele din Romania si la organizarea examenului de bacalaureat in aceste licee se desfasoara in conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5.756/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare si desfasurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, sustinute de absolventii sectiilor bilingve romano-spaniole, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale prezentului ordin.
Art. 6. - (1) Comisia de bacalaureat judeteana/a municipiului Bucuresti va aronda elevii din clasele terminale cu specializari/calificari autorizate sa functioneze provizoriu la o unitate de invatamant liceal de stat/particular din localitate/judet/sector al municipiului Bucuresti/municipiul Bucuresti in care functioneaza specializari/calificari acreditate identice cu cele ale elevilor arondati.
(2) In cazul in care la nivelul unui judet exista unitati de invatamant liceal in care functioneaza clase cu specializari/calificari autorizate sa functioneze provizoriu si, la nivelul judetului respectiv, nu exista nicio alta unitate de invatamant liceal de stat/particular care sa aiba specializari/ calificari identice acreditate, elevii din clasele autorizate sa functioneze provizoriu vor fi arondati de catre inspectoratul scolar, cu acordul Comisiei Nationale de Bacalaureat, la unitati de invatamant liceal din alte judete/municipiul Bucuresti care au acreditate specializarile/calificarile respective.
(3) In cazul in care exista unitati de invatamant liceal in cadrul carora functioneaza clase cu specializari/calificari autorizate sa functioneze provizoriu, unice la nivel national, elevii din aceste clase vor fi arondati de catre inspectoratul scolar, cu acordul Comisiei Nationale de Bacalaureat, la unitati de invatamant liceal care au acreditat profilul/domeniul de pregatire pentru specializarile/calificarile respective, din judet sau din alte judete/municipiul Bucuresti, dupa caz.
(4) Pentru a permite candidatilor arondati sa sustina probele de evaluare a competentelor lingvistice si digitale in unitatile de invatamant ai caror elevi sunt, in cadrul comisiei de bacalaureat pentru evaluarea competentelor lingvistice si digitale de la nivelul unitatii de invatamant in care sunt arondati elevii de la specializarile/calificarile autorizate provizoriu se va constitui o subcomisie care isi va desfasura activitatea in unitatea de invatamant de unde provin acesti elevi, in care vor fi inclusi, obligatoriu, profesori examinatori din aceasta unitate.
(5) Candidatii care au finalizat specializari/calificari autorizate sa functioneze provizoriu vor sustine probele scrise in centrele de examen la care sunt arondate unitatile de invatamant de provenienta ale acestora sau chiar la unitatile de invatamant de provenienta, daca acestea au fost desemnate centre de examen, fiind repartizati in sali separate de ceilalti candidati din centru. La nivelul fiecarui centru de examen in care sustin probe scrise, pentru candidatii care au finalizat specializari/calificari autorizate sa functioneze provizoriu, se constituie cate o subcomisie care va fi inclusa in decizia centrului de examen la care acesti candidati sunt arondati.
Art. 7. - (1) Comisiile de bacalaureat judetene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucuresti asigura dotarea cu camere de supraveghere video si audio functionale a salilor in care se desfasoara activitati specifice examenului de bacalaureat: instruirea membrilor comisiilor de bacalaureat, sustinerea probelor, descarcarea si multiplicarea subiectelor, predarea si preluarea lucrarilor scrise, evaluarea lucrarilor scrise, depozitarea bagajelor.
(2) Pana la inceperea probelor de examen, comisiile de bacalaureat judetene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucuresti iau/ia toate masurile, in colaborare cu autoritatile administratiei publice locale, pentru asigurarea dotarii tuturor salilor de examen cu camere functionale de supraveghere video si audio.
(3) Activitatea de monitorizare a desfasurarii examenului national de bacalaureat prin intermediul camerelor de supraveghere se va desfasura in conformitate cu o procedura stabilita de Comisia Nationala de Bacalaureat.
(4) In vederea asigurarii desfasurarii corecte a examenului national de bacalaureat, in conformitate cu prevederile reglementarilor in vigoare, comisiile de bacalaureat din centrele de examen si comisiile de bacalaureat judetene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucuresti verifica, prin sondaj, inregistrarile audio-video din salile de examen, dupa incheierea probei scrise. In cazul in care, la verificarea prin sondaj, se constata nereguli, fraude, tentative de frauda sau in cazul in care exista sesizari privitoare la nereguli, fraude, tentative de frauda, verificarea se face pentru inregistrarile din toate salile de examen mentionate la alin. (1) din centrul respectiv.
(5) Daca, in urma verificarilor mentionate la alin. (4), se constata existenta unor nereguli, fraude sau tentative de frauda, respectiv nerespectarea reglementarilor privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia masurile ce se impun, care pot merge pana la eliminarea candidatilor din examen. Comisia de bacalaureat din centrul de examen anunta comisia de bacalaureat judeteana/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucuresti, care propune eventualele masuri de sanctionare si informeaza Comisia Nationala de Bacalaureat.
Art. 8. - (1) Presedintii comisiilor de bacalaureat din centrele de examen si din centrele zonale de evaluare sunt cadre didactice din invatamantul preuniversitar. Comisia Nationala de Bacalaureat elaboreaza procedura de selectie si numire a cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar in calitate de presedinti ai comisiilor de bacalaureat din centrele de examen si din centrele zonale de evaluare.
(2) Presedintele comisiei regionale/judetene/a municipiului Bucuresti de contestatii este numit de catre comisia de bacalaureat judeteana/a municipiului Bucuresti.
(3) Comisia Nationala de Bacalaureat poate elabora si alte instructiuni/proceduri in vederea bunei organizari si desfasurari a examenului national de bacalaureat - 2026.
Art. 9. - (1) Comisiile de bacalaureat judetene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucuresti raspund/raspunde pentru buna organizare si desfasurare a examenului national de bacalaureat.
(2) Comisiile de bacalaureat judetene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucuresti stabilesc/stabileste componenta comisiilor din centrele de examen cu cel mult doua zile lucratoare inainte de inceperea probelor scrise, prin tragere la sorti, in sedinta publica, la care sunt invitati in scris, in mod obligatoriu, reprezentanti ai consiliului judetean/al municipiului Bucuresti al elevilor, ai asociatiilor reprezentative ale elevilor, ai organizatiilor parintilor reprezentative la nivel national si reprezentanti ai sindicatelor afiliate la federatiile sindicale reprezentative din invatamant, ai presei scrise si audiovizuale.
(3) Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen, inclusiv persoanele de contact/informaticienii, sunt selectate din alte unitati de invatamant decat cele din care provin candidatii arondati centrelor, in conformitate cu prevederile alin. (2).
(4) Cadrele didactice nominalizate ca profesori evaluatori sunt selectate, de regula, din randul cadrelor didactice care fac parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele si concursurile nationale.
(5) Nu vor fi nominalizate in comisiile de bacalaureat persoane care, in sesiunile anterioare ale examenelor nationale sau ale simularii examenelor nationale, nu si-au indeplinit corespunzator atributiile, care au savarsit abateri, respectiv au fost sanctionate.
Art. 10. - (1) Comisia Nationala de Bacalaureat stabileste, prin procedura specifica, modalitatea de evaluare a lucrarilor, de solutionare a contestatiilor si de transmitere a lucrarilor, precum si componenta, atributiile membrilor comisiilor din centrele de examen, din centrele zonale de evaluare si din centrele regionale/judetene/municipiului Bucuresti de contestatii, modelul tipizatului de examen, modalitatea de secretizare si securizare a lucrarilor scrise si consemnarea in documentele de examen a rezultatelor obtinute de candidati la examenul de bacalaureat.
(2) In sesiunile anului 2026, activitatile din cadrul examenului national de bacalaureat se realizeaza utilizand platforma dedicata evaluarii digitalizate.
(3) In situatia mentionata la alin. (2), Comisia Nationala de Bacalaureat poate decide organizarea unui centru zonal de evaluare si la nivelul Centrului National pentru Curriculum si Evaluare (CNCE). Presedintele centrului zonal de evaluare constituit in cadrul CNCE este directorul general sau directorul general adjunct al CNCE.
Art. 11. - (1) Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa introduca in salile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacose, posete si altele asemenea, candidatii avand obligatia de a lasa obiectele mentionate in sala de depozitare a obiectelor personale stabilita de comisia de bacalaureat in acest scop.
(2) Candidatii care refuza depozitarea obiectelor mentionate la alin. (1) in sala stabilita de comisia de bacalaureat in acest scop nu sunt primiti in examen.
(3) Se interzice candidatilor la examenul national de bacalaureat sa aiba, in salile de examen, asupra lor, in obiectele de imbracaminte sau incaltaminte, in penare si in alte obiecte de depozitare personale sau in bancile in care sunt asezati in salile de examen, orice fel de lucrari: manuale, carti, dictionare, culegeri, formulare, memoratoare, notite, insemnari, rezumate, ciorne sau lucrari ale altor candidati etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
(4) Se interzice candidatilor sa aiba, in salile de examen, asupra lor, in obiectele de imbracaminte sau incaltaminte, in penare si in alte obiecte de depozitare personale sau in bancile in care sunt asezati in salile de examen, telefoane mobile, casti audio, dispozitive tip IoT, precum si orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permit conectarea la internet/la retele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alti candidati/asistenti din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
(5) Se interzice candidatilor la examenul national de bacalaureat sa comunice intre ei sau cu exteriorul, sa copieze, sa transmita materiale care permit copiatul sau sa schimbe intre ei foi din lucrare, ciorne, notite sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
(6) Candidatii care incalca regulile mentionate la alin. (3)-(5) sunt eliminati din examen, indiferent daca materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, daca au fost introduse de acestia sau de alti candidati, de catre cadrele didactice din comisie sau de alte persoane si indiferent daca ei au primit sau au transmis materialele interzise.
(7) Incalcarea regulilor mentionate la alin. (3)-(5) va fi considerata tentativa de frauda, iar candidatii respectivi nu mai pot participa la probele urmatoare si sunt declarati „eliminati din examen“, fara posibilitatea recunoasterii, in sesiunile urmatoare, a notelor la probele promovate anterior eliminarii, inclusiv a probelor de evaluare a competentelor lingvistice si digitale. Acesti candidati nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele doua sesiuni ale examenului national de bacalaureat. Calculul celor doua sesiuni la care candidatii „eliminati din examen“ nu mai au dreptul de a participa se face fara luarea in considerare a sesiunii speciale a examenului national de bacalaureat.
(8) In situatii obiective, neimputabile candidatului, in care se decide anularea/rescrierea lucrarii in centrul de examen, timpul destinat redactarii lucrarii scrise se poate prelungi, cu cel mult 1 ora, conform unei proceduri elaborate de catre Comisia Nationala de Bacalaureat.
(9) Candidatii care doresc sa predea lucrarile inainte de expirarea timpului maxim pot parasi sala de examen fara a primi subiectele. Candidatii primesc subiectele numai daca parasesc sala de examen dupa expirarea timpului maxim destinat desfasurarii probelor scrise.
(10) Inainte de inceperea probelor, asistentii prezinta candidatilor prevederile metodologice care vizeaza organizarea si desfasurarea corecta a examenului national de bacalaureat si prevederile alin. (1)-(7) si le solicita sa predea toate eventualele materiale si obiecte/dispozitive tip IoT care, potrivit reglementarilor in vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise in sala de examen.
(11) Dupa parcurgerea etapelor mentionate la alin. (10), candidatii vor semna un proces-verbal in care se regasesc prevederile alin. (1)-(7) si mentiunea ca au luat cunostinta de faptul ca nerespectarea regulilor mentionate la alin. (3)-(5) are drept consecinta masurile mentionate la alin. (6) si (7).
Art. 12. - (1) In procesul de evaluare initiala a lucrarilor scrise si de rezolvare a contestatiilor, dupa validarea finalizarii evaluarii de catre cei doi profesori evaluatori, in cazul in care diferenta dintre notele celor doi evaluatori este mai mica sau egala cu 1 punct, este calculata nota finala, ca medie aritmetica cu doua zecimale a notelor acordate de evaluatori, fara rotunjire, fiind inregistrata in catalogul de bacalaureat.
(2) In cazul in care diferenta dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, se procedeaza astfel:
– se nominalizeaza alti doi profesori evaluatori pentru reevaluarea lucrarii;
– dupa finalizarea reevaluarii lucrarii, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se inregistreaza conform prevederilor procedurii mentionate la art. 10 alin. (1);
– se calculeaza nota finala din cele 4 (patru) note, dupa eliminarea celor doua note - valori extreme, ca medie aritmetica cu doua zecimale, fara rotunjire, a celor doua note - valori centrale. Media rezultata reprezinta nota finala care se inregistreaza conform prevederilor procedurii mentionate la art. 10 alin. (1).
(3) In cadrul etapei de solutionare a contestatiilor, dupa incheierea evaluarii lucrarilor, nota finala se calculeaza cu respectarea prevederilor alin. (1) si (2). In situatia in care se constata o diferenta de notare mai mare de 1,5 puncte, in plus sau in minus, intre nota de la evaluarea initiala si cea de la contestatii, lucrarea este reevaluata de catre alti doi profesori evaluatori. Nota finala, ca urmare a reevaluarii in etapa de solutionare a contestatiei, este calculata cu respectarea prevederilor alin. (1) si (2).
(4) Nota definitiva, acordata in conformitate cu procedura mentionata la alin. (1)-(3), nu mai poate fi modificata si reprezinta nota obtinuta de candidat la proba respectiva.
(5) Analiza cu privire la corectitudinea respectarii baremelor de evaluare si notare, prevazuta la art. 8 alin. (13) din Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificarile ulterioare, se face de catre Comisia Nationala de Bacalaureat, pe baza rapoartelor generate de platforma dedicata evaluarii digitalizate, fara a modifica notele obtinute de elevi la examenul national de bacalaureat.
Art. 13. - (1) Candidatii care depun contestatii completeaza si semneaza o declaratie-tip in care se mentioneaza faptul ca au luat cunostinta de faptul ca nota acordata ca urmare a solutionarii contestatiei poate modifica nota initiala prin crestere sau descrestere, dupa caz.
(2) Comisia Nationala de Bacalaureat va transmite comisiei de bacalaureat judetene/Comisiei de bacalaureat a municipiului Bucuresti modelul cererii-tip pentru depunerea contestatiei, care include si declaratia-tip mentionata la alin. (1).
Art. 14. - (1) Comunicarea rezultatelor obtinute la examenul national de bacalaureat se face anonimizat, utilizandu-se codurile individuale care inlocuiesc numele si prenumele candidatilor si care au fost distribuite candidatilor, pe baza de semnatura de primire, la prima proba sustinuta de acestia.
(2) Pentru comunicarea notelor obtinute la examenul national de bacalaureat, inainte de etapa de depunere si solutionare a contestatiilor, comisiile din unitatile de invatamant/centrele de examen tiparesc lista rezultatelor examenului de bacalaureat, care cuprinde: codul candidatului, unitatea de invatamant de provenienta, judetul, promotia, forma de invatamant absolvita, specializarea, notele obtinute la fiecare proba scrisa, media sau mentiunile „reusit“/„respins“/„neprezentat“/„eliminat din examen“, dupa caz.
(3) In baza prevederilor art. 15 alin. (20) din Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010, cu modificarile ulterioare, si ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor), comisiile din unitatile de invatamant/centrele de examen afiseaza/posteaza, utilizand codurile individuale ale candidatilor care au depus contestatii, notele obtinute in urma rezolvarii contestatiilor, la loc vizibil, la avizier si pe website-ul unitatii de invatamant.
(4) Comisiile din unitatile de invatamant - centre de examen tiparesc lista rezultatelor finale dupa contestatii ale candidatilor anonimizati si o afiseaza, conform calendarului, cu semnatura presedintelui si a secretarului comisiei din centrul de examen, la avizierul unitatii de invatamant si pe website-ul acesteia.
(5) Rezultatele examenului national de bacalaureat ale candidatilor anonimizati sunt afisate si pe paginile de internet ale Ministerului Educatiei si Cercetarii si inspectoratelor scolare pentru o perioada de 2 ani.
Art. 15. - (1) Candidatul poate solicita vizualizarea lucrarii/lucrarilor proprii dupa afisarea rezultatelor initiale, in conformitate cu prevederile procedurii stabilite de catre Comisia Nationala de Bacalaureat. La vizualizarea lucrarii/lucrarilor, candidatul minor trebuie sa fie insotit obligatoriu de un parinte/reprezentant legal.
(2) Membrii comisiei de bacalaureat judetene/Comisiei de bacalaureat a municipiului Bucuresti sau membrii Comisiei Nationale de Bacalaureat pot solicita vizualizarea lucrarii/lucrarilor si a borderourilor de evaluare in scopul verificarii/reevaluarii acesteia/acestora, conform prevederilor art. 8 alin. (13) si ale art. 11 alin. (13) din Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificarile ulterioare.
Art. 16. - Completarea si eliberarea actelor de studii se realizeaza in conformitate cu prevederile Regulamentului privind regimul actelor de studii si al documentelor scolare gestionate de unitatile de invatamant preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educatiei nr. 4.634/2024.
Art. 17. - (1) In vederea optimizarii rezultatelor elevilor la examenul national de bacalaureat - 2026 si a familiarizarii acestora cu respectarea conditiilor de sustinere a unui examen national si in vederea simularii conditiilor de organizare si desfasurare a examenului, Ministerul Educatiei si Cercetarii organizeaza in anul scolar 2025-2026 simularea probelor scrise ale examenului national de bacalaureat - 2026, conform calendarului prevazut in anexa nr. 2 care face parte integranta din prezentul ordin.
(2) Modul de organizare si desfasurare a simularii probelor examenului national de bacalaureat - 2026, lista continuturilor aferente disciplinelor de examen, precum si modalitatea de valorificare a rezultatelor se stabilesc prin procedura elaborata de Comisia Nationala de Bacalaureat.
Art. 18. - La data intrarii in vigoare a prezentului ordin, orice alte prevederi contrare se abroga.
Art. 19. - Directia generala echitate si performanta in invatamantul preuniversitar, Directia generala management, cariera didactica si retea scolara in invatamantul preuniversitar, Directia generala minoritati si desegregare, Directia generala economica, inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti si unitatile de invatamant preuniversitar duc la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 20. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul educatiei si
cercetarii,
Daniel-Ovidiu David
Bucuresti, 29 august 2025.
Nr. 6.059.
ANEXA Nr. 1
CALENDARUL
examenului national de bacalaureat - 2026
Sesiunea iunie-iulie 2026
|
2-4 iunie 2026 |
Inscrierea candidatilor la prima sesiune de examen |
|
4 iunie 2026 |
Incheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a |
|
8-10 iunie 2026 |
Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A |
|
10-11 iunie 2026 |
Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B |
|
11-12 iunie 2026 |
Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C |
|
15-17 iunie 2026 |
Evaluarea competentelor digitale - proba D |
|
29 iunie 2026 |
Limba si literatura romana - proba E.a) - proba scrisa |
|
30 iunie 2026 |
Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisa |
|
2 iulie 2026 |
Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E.d) - proba scrisa |
|
3 iulie 2026 |
Limba si literatura materna - proba E.b) - proba scrisa |
|
7 iulie 2026 |
Afisarea rezultatelor initiale la probele scrise (pana la ora 12:00), vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor (in intervalul orar 14:00-18:00) |
|
8-9 iulie 2026 |
Vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor |
|
9-10 iulie 2026 |
Solutionarea contestatiilor |
|
13 iulie 2026 |
Afisarea rezultatelor finale |
Sesiunea iulie-august 2026
|
14-21 iulie 2026 |
Inscrierea candidatilor la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidatilor care au promovat examenele de corigente |
|
3-4 august 2026 |
Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A |
|
4-5 august 2026 |
Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B |
|
5-6 august 2026 |
Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C |
|
6-7 august 2026 |
Evaluarea competentelor digitale - proba D |
|
10 august 2026 |
Limba si literatura romana - proba E.a) - proba scrisa |
|
11 august 2026 |
Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisa |
|
12 august 2026 |
Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E.d) - proba scrisa |
|
13 august 2026 |
Limba si literatura materna - proba E.b) - proba scrisa |
|
18 august 2026 |
Afisarea rezultatelor la probele scrise (pana la ora 12:00), vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor (in intervalul orar 14:00-18:00) |
|
19-20 august 2026 |
Vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor |
|
20-21 august 2026 |
Solutionarea contestatiilor |
|
24 august 2026 |
Afisarea rezultatelor finale |
NOTA:
La solicitarea comisiilor de bacalaureat judetene/Comisiei de bacalaureat a municipiului Bucuresti sau din proprie initiativa, Comisia Nationala de Bacalaureat poate aproba, in situatii justificate si dovedite, inscrierea candidatilor in afara perioadei prevazute, precum si prelungirea perioadelor de sustinere a probelor de evaluare a competentelor lingvistice sau digitale, de evaluare/reevaluare a lucrarilor scrise ori de afisare a rezultatelor si reducerea perioadei de afisare a rezultatelor.
ANEXA Nr. 2
CALENDARUL
privind simularea probelor scrise ale examenului national de bacalaureat - 2026
|
Proba E.d) - proba scrisa - proba la alegere a profilului si specializarii |
|
